Pages

Monday, September 30, 2013

Produse terminate (5)

Adio septembrie, bye-bye si altor ambalaje reciclabile:



Gel de dus cu bambus Jardins du monde Yves Rocher - spre deosebire de alte produse cu aceeasi aroma, poseda o nota citrica destul de intensa, pentru mai multa prospetime. Imi place, dar mai putin decat gelul de la Elmiplant.

Crema concentrata compensatoare Omega 3-6-9 Yves Rocher - o avea mama cadou de la o comanda mai veche si nu o folosea, asa ca a devenit tratament de noapte pentru manutele mele. Are o textura fluida, grasa si siliconata, apropiata de cea a unui serum, miroase greoi, nu hidrateaza deloc pielea. Cu exceptia sistemului de dozare, nu-i gasesc niciun punct pozitiv. Mdah, pe site se lauda ca ar contine trei tipuri de omega provenite din ulei pretios de soia! :))

Gel de dus Nectar of Nature cu iasomie (Carrefour) - am fost disperata sa pun mana pe el, nu-l gasisem in primele saptamani de la lansare. Din pacate, dezamagirea a fost mare: ma asteptam sa fie cel putin la fel de frumos parfumat ca variantele cremoase, insa mirosul este puternic, floral-sintetic, fara nicio legatura cu floarea in cauza. Strict ca gel, mi-a lasat o impresie foarte buna: spala excelent, se clateste usor, nu usuca pielea, mai performant decat multe nume cunoscute.

Sampon antimatreata Nectar of Nature cu lemongrass - review.

Deo antiperspirant Bourjois 48 h cu magnolie - nu lasa urme albe, eficient. Chiar daca nu-i genul meu de parfum, moscul se simte destul de timid incat sa nu ma deranjeze.

Sampon Giovanni Smooth As Silk - review.

Apa de gura Listerine Freshburst - numai la nevoie, cred ca mi-as face gura rana vie daca as utiliza-o la fiecare spalare.

Gel de dus K-Classic Care Exotic (Kaufland) - nu ma omor dupa aromele fructate, insa a acestuia e foarte reusita. Ca la toate produsele de acelasi tip cu vit. B5, spuma aluneca foarte usor, iar pielea ramane lejer hidratata. Nu l-as mai cumpara (am si alte versiuni), imi zbarceste pielea de pe degete daca zabovesc un minut in plus la dus, semn ca-i usor agresiv. (lista de ingrediente)

Top coat Seventeen - ok.

Gel de dus cu lapte de migdale si pulpa de piersica Nectar of Nature -  o adevarata placere! :) Cremos, miroase natural, a pere foarte coapte, sigur o sa ne mai intalnim. <3

Pasta de dinti Colgate Total Advanced Whitening - mediocra, nu albeste nimic.

Gel pentru curatarea tenului Cien Moisturizing Aquarich - review.


Minus 12! Eeei, deja s-a mai aerisit spatiul la mine ... :D














Thursday, September 19, 2013

Craciun 2013 Yves Rocher - Collection Cacao & CollectOR


Mosu' de ciocolata vietuieste, evident, pe taramuri frantuzesti! :)) Iar anul acesta vine cu tolba plina de cosmetice dulci-amarui, ce amintesc de fructe tavalite prin pudra de cacao, vanilate si paietate.


Geluri de dus si lotiuni asortate, formulate cu aloe si extract apos din boabe de cacao, parfumate cu fistic, zmeura si portocale (sursa imaginilor: yves-rocher.fr):

"Globuri" pentru decorarea baii: ulei de infrumusetare cacao/portocale pentru corp si par (150ml, contine ulei de susan bio), gel de dus in versiunea cu sclipici (250ml):


 Parfumuri ambientale:


Creme pentru maini, balsamuri de buze, sapunuri lichide... 

  
CollectOR, linia haurita :D si vanilata:


Editia limitata pentru sarbatorile de iarna va fi pusa in vanzare incepand cu luna noiembrie (in tara de origine, presupun ca va iesi in acelasi timp peste tot).

Tentatia e aproape inexistenta, mi-as lua ceva cu fistic pentru zilele geroase de crapa pietrele, in rest doar ambalajele ma atrag in mod deosebit. Sper sa-mi creasca interesul dupa citirea primelor review-uri! :P


Wednesday, September 18, 2013

Lapte de corp pentru piele uscata Nectar of Nature

Dat fiind faptul ca am devenit intr-un timp relativ scurt fan al gelurilor de dus din aceeasi gama, m-am gandit ca nu mi-ar strica sa incerc si un produs care sa nu fie wash off:


L-am cumparat strict din curiozitate, fara sa-i caut inainte pe net ingredientele. Stiam ca nu trebuie sa ma astept la o compozitie impecabila, iar in Carrefour am avut surpriza sa constat ca 2-3 randuri din INCI sunt mascate de eticheta cu traducerea in limba romana.

Chiar daca am pielea corpului normala si ma cam feresc de aromele gurmande, dulci, laptele hidratant si reparator mi s-a parut alegerea ideala pentru zilele reci (celelalte variante fiind fructate).


Plusuri:
  • miroase a aluat crud de prajituri: deloc sintetic sau intens, dulceag, cu urme discrete de lapte, vanilie, caramel si migdale. Parfumul nu persista, dupa cateva ore se simte foarte, foarte vag. Mie imi convine, n-as suporta astfel de note alimentare nonstop.
  • extractele vegetale sunt prezente in cantitate deloc neglijabila: ulei de migdale, unt de cupuaƧu (capabil sa retina cu 240℅ mai multa apa decat propria greutate!!), ulei de nuci braziliene, unt de shea. Extractul de alge rosii (carrageenan) nu e ok consumat intern, insa, aplicat extern, are proprietati hidratante si antiinflamatorii.
  • hidrateaza bine, se absoarbe repede, fara urme grase sau lipicioase.
  • textura: densa, apropiata de cea a unei creme, dar indeajuns de fluida pentru a iesi usor din tub.
  • ambalajul asigura o dozare usoara si igienica.
  • nu are parabeni si coloranti.

Minusuri:
  • contine un silicon, ulei mineral, diversi polimeri si alte substante care nu s-ar asorta cu ce sugereaza eticheta si denumirea gamei. Nu atat putin dezirabile pentru organism, cat neprietenoase cu mediul, partial sau deloc biodegradabile.

Cu toate ca-l banuiesc a fi destul de light pentru tipurile de piele carora se adreseaza, uscata si foarte uscata, pentru parfumul delicios, pretul mini (aprox. 10 lei) si pentru compozitia mai buna decat a multora din cele oferite de firme consacrate, cred ca merita incercat. Exista si sub forma de unt de corp, insa cu parabeni printre ingrediente.



Sunday, September 8, 2013

Mic shopping duminical

Daca tot am iesit la vanatoare dupa noutatea Elmiplant, am zis sa mai tai de pe lista si alte produse carora le venea randul in viitorul apropiat:


  • apa de gura fara alcool Carrefour - evit cat pot variantele alcoolizate si nici nu folosesc astfel de lichide decat in zilele in care consum zaharuri rafinate, fast food si alte blestematii mega procesate, asadar fluorul, parabenii si triclosanul nu ma deranjeaza.
  • gel de dus Nectar of Nature cu petale de crin alb - singurul de care chiar nu aveam nevoie. Imi place mult aceasta gama, cred ca o sa trec prin toate gelurile. Incet-incet... :))
  • Elmiplant Skin Moisture CC Cream - destinata segmentului de varsta 20-35 de ani. Fara parabeni si cu extract de gutuie (exact ca vechile creme Bioten/Elmiplant), SPF 20, sustine ca ar oferi hidratare pentru 24h, luminozitate si uniformizarea tonului pielii, acoperind cosuri, pete, semne ale oboselii, riduri fine. Pentru a mari puterea de acoperire, producatorul recomanda aplicarea in straturi. N-am avut chef azi s-o incerc decat pe antebrat, intr-un singur strat. Se absoarbe complet, fara urme grase, shimmer-ul este aproape imperceptibil, la fel si puterea de mascare a imperfectiunilor. Parfumul, deloc pe placul meu, e slab, deci tolerabil. Am cumparat varianta deschisa, insa pe pielea mea foarte alba nuantele bej-rozalii nu  se blenduiesc pana la disparitie. Poate ca pe ten, care are alta structura, se va comporta altfel, sper... E mai putin pigmentata decat un BB Cream, iar senzatia placuta de hidratare ar fi cam singurul aspect care imi face cu ochiul. Am incercat pana in acest moment doar creme BB asiatice si de la Nivea, CC-ul Elmiplant se absoarbe la fel ca primele (doar atat) si e mai light decat cea germana.


  • crema cu vitamina A Mebra - mi se pare ciudat ca nu-i pomenit nicaieri procentul de retinol, cu atat mai mult cu cat firma producatoare e din domeniul farmaceutic.
  • pasta de dinti Colgate Max White One - mult laudata de americance pe YT. Sper ca are aceeasi formula, pentru ca denumirea originala, Colgate Optic White, n-a fost pastrata si pentru Europa.
  • sampon Apimond Herbal - imi trebuia unul nou fara sulfati, l-am ales numai dupa ingrediente. Avand si un ambalaj de carton, nu l-am mirosit inainte, plus ca prefer sa fiu surprinsa cateodata. Am fost, dar nu la modul placut. :D Aduce a balsam chinezesc la cutiuta, camforul si eucaliptul acopera restul ierburilor, e o aroma mai potrivita pentru barbati si pentru perioade caniculare. Eram mare fan Apimond inca de la lansare, acum 3-4 ani, pana sa descopar iherb-ul cu multitudinea de cosmetice sulfate-free. Sper sa ma impac si cu astea noi, observ ca le-au schimbat si formulele, nu numai designul.
  • creion de ochi waterproof Flormar nr. 106
  • sapun cu glicerina si fiola parfum, ambele cu trandafiri - gratis

La multi ani sarbatoritilor si o noua saptamana insorita si productiva! :)

Thursday, September 5, 2013

Cateva balsamuri naturale de buze

Aveam de ceva timp un chef nebun sa dau iama in astfel de produse, insa m-am abtinut cu succes pana sa se trezeasca a mea mama ca-i trebuie, inaintea concediului din august, o alternativa mai buna la Fenistil si Q10-ul aflat la oferta. Branciul final mi l-a dat aparitia pe site, in aceeasi zi, a noutatilor Hurraw.


De-a lungul vremii, am intampinat probleme cu destule balsamuri naturale/bio ce aveau in compozitie uleiuri esentiale, de aceea primele doua sunt fara, alese pentru siguranta. La arome, mai ales la cele de origine vegetala, nu am de gand sa renunt in niciun produs de ingrijire, cu exceptia rarelor momente cand ajung la saturatie. Cu aceasta mentiune absolut necesara, toate cele de mai jos au INCI-uri perfecte:


  • Sierra Bees, Organic Unflavored - freebie ales de mine. Isi fac simtita prezenta intr-un mod foarte evident uleiurile de masline si de canepa, senzatia-i ca tocmai am dat gata o salata. :)) Altfel, simplu si bun. Mi se pare trist ca Romania se afla pe un loc fruntas in topul mondial la productia apicola, insa doar doua firme locale mai cunoscute au in oferta cosmetice complet curate, destinate zonei in discutie.


  • Badger, Mocha Cocoa - preferatul meu ca functionalitate: lasa o pelicula consistenta, cremoasa si foarte aderenta. Imi imaginez ca isi va face treaba superb la iarna, anotimpul incercarilor dure pentru un astfel de produs. Extractul de cafea se simte slab, a boabe prajite cam tare, in rest domina untul de cacao; nici intruziv, nici dulceag. Imi place ca l-au facut atat de mare (7g), conceput din start ca produs polivalent, probabil o sa-l termin pe blestematele-mi vergeturi cand ma plictisesc de functia principala. Chiar daca in compozitie nu-i ascuns ceva deosebit, se evidentiaza in mod clar calitatea ridicata a ingredientelor si maiestria cu care au fost combinate, acum inteleg de ce are atatia fani Bursucelul. :)
  • Hurraw! Vata, Cardamom Rose - miroase fantastic, a desert specific bucatariei orientale: martipan puternic parfumat, cardamon picant, o urma de trandafir. Din pacate, combinatia aromatica nu rezista prea mult, ramane doar condimentul. Spre deosebire de restul lip balm-urilor de la aceasta marca, pe baza de ulei de migdale (ce da un finish foarte glossy), cele trei noi (Vata, Kapha, Pitta), inspirate din Ayurveda, au ca ingredient principal uleiul de susan, ceva mai vascos, de unde si consistenta usor mai solida, luciul mai slab. M-a amuzat asocierea dintre V-ul si modelul etichetei, parca-l vad pitit in niste genti false de pitzi. :D
  • Hurraw! Coffee Bean - not my cup of tea coffee. Prefer espresso, black de cele mai multe ori si mi-ar placea sa gasesc cosmetice care sa-mi aminteasca de cafeaua proaspat rasnita sau preparata, fara note dulci. Daca gelul de dus de la Yves Rocher imi evoca umplutura de praline, acest lip balm aduce a cafea cu sirop de ciocolata. Il folosesc cu placere, doar ca nu-i exact ceea ce cautam. Culoarea vine de la pasta de cacao, pe buze nu se vede deloc aiurea.
  • Hurraw! Licorice - motivul achizitionarii celorlalte doua de mai inainte, singurul care nu a facut parte din comanda. Il am de ceva timp si il iubesc. Nu contine extract din radacina de lemn dulce, cum ar reiesi din nume, ci doua tipuri de anason, folosite in mod curent ca inlocuitori. Stiu ca nu sunt arome agreate de multa lume, mie imi plac, in special in paste de dinti bio, fara mentol.

Balsamurile Hurraw contin ceara vegetala, nu de albine. Or fi pe placul veganilor, dar asta inseamna pelicula subtire si rezistenta mai scazuta pe buze. Sunt, oricum, mai trainice decat balsamurile obisnuite si, chiar daca se sterg, capacitatea nutritiva si reparatorie este atat e mare, incat nu simt nevoia aplicarii frecvente.

 
sigilate

Restul coletului, ajuns foarte repede si, in premiera, prin Niederaula (Germania):





Demn de reamintit, deoarece vad peste tot in review-uri cuvantul "hidratant": cu exceptia catorva produse (ex: unele tratamente de la Eucerin, Avene, unturile la cutiute Nivea), niciun balsam, fie el mass-market sau bio/natural), nu poate hidrata deoarece nu exista faza apoasa in compozitie. Doar emoliaza si blocheaza/incetineste pierderea apei de pe suprafata aplicata. Restul tine de preferintele personale, eu inclin de cele mai multe ori spre lip balm-uri comestibile.