Pages

Thursday, June 29, 2017

Produse terminate (24)

Punga cu reciclabile se cerea aruncata, acum observ ca arata diferit de ce aveam eu in minte, ma asteptam sa fie mai multe categorii:


Gel de dus Cien cu bergamota si lemn de cedru - proaspat, unisex, potrivit pentru vremea calda.

Ulei fabulos de dus Cosmia cu trandafir si camelie - nu hidrateaza, nu cred ca e potrivit pentru epiderme uscate sau cu probleme, insa da, pentru putin peste 3 lei, cat costa, e fabulos ca n-are conservantii mizerabili utilizati de multe firme cu renume, ca spala si se clateste foarte bine si ca mai are si niste uleiuri rare aruncate in formula. Fabulos e si parfumul intens de trandafiri de dulceata. De fapt, cam toate aromele sunt foarte bine lucrate (au, de exemplu, vreo 4 versiuni de roze, 2 de monoi plus o multime de note delicioase). Adica in genul celor de la Yves Rocher, dar mai misto.
Auchan si-a rebranduit marca proprie in primavara, ocazie cu care a scos tot felul de chestii  cu ingrediente si parfumuri interesante.

Unt de dus Palmolive Gourmet Mint Shake - iubesc gelurile cu menta, l-am ochit la inceputul anului, cand a aparut, insa am amanat achizitia din motiv de grade celsius pe minus. Si... am fost cam dezamagita. Contine extract de menta, insa nasul meu simte un mentol slab, din pasta de dinti antica si ceva dulceag (or fi lansat, sub alt nume, pentru alte piete, Softsoap-ul Peppermint Candy Cane?), consistenta pare, dar nu-i deloc onctuoasa, bogata, racoreste doar vag. 

Crema de dus Palmolive Naturals cu ulei de camelii si migdale - pe acesta l-am luat datorita precedentului, la o promotie trebuia sa-mi aleg un al doilea produs. Imi amintesc perfect ca nu-mi placeau gelurile din aceasta linie, n-am mai luat de secole, cred ca le-au schimbat si formulele de nenumarate ori in atatia ani. N-am cu ce sa le compar, nu stiu daca ultimele doua aparitii chiar sunt imbunatatite fata de precedentele, dar stiu sigur ca formula asta imi place. Mult. E foarte cremoasa, hidratanta, senzatia pe care o lasa e conforma inscriptiei de pe sticker, in combinatie cu aroma relaxanta, feminina si delicata. 

Gel de dus Alverde cu rodie si ghimbir - ingrediente curate, spala si se clateste bine, nu lasa niciun film din compusi cuaternari pe piele pe post de "hidratant" ca majoritatea gelurilor conventionale, miroase a bombonele, identic cu balsamul de buze asortat. Nu ma omor dupa notele fructate, insa ale acestuia au fost vesele si revigorante. 


Unt de corp Alverde Frumoasa din padurea adormita - ultimul ce-mi ramasese din editia speciala de iarna. Mirosea foarte delicat a trandafir si l-am utilizat doar pe maini, dar nu cred ca as mai cumpara astfel de produse marca Alverde, cam toate sunt pe baza de ulei de soia, pe care nu-l suport in procent mare in cosmetice.

Scrub non-spumant Cosmia Collection Rose - un gel roz, contine 95% ingrediente naturale, expira dupa 6 luni de la deschidere, iar granulele exfoliante nu sunt clasicele beads-uri ce vor fi interzise in UE curand, ci PLA, un plastic biodegradabil, fabricat din amidon sau zahar de trestie. Extractul de trandafir galic si uleiul de trandafir de Damasc nu acopera mirosul usor plasticos, insa efectul asupra pielii compenseaza acest neajuns. Desi pare extrem de delicat in timpul utilizarii, dupa clatire epiderma e bine exfoliata si hidratata, fara senzatie grasa sau de zgariere, uscaciune. Data viitoare mi-l iau si pe cel cu argan.

Crema de maini cu Buttermilk & Lemon - nici nu mai conteaza daca ala e zer sau lapte batut, nu contine nici urme de asa ceva. Miroase mai degraba a desert decat a combinatia fresh sugerata de nume, in afara de parfum nu mi-a placut, apoasa, nu prea avea niciun efect, am  reusit sa o termin aplicand-o din belsug pe calcaie, genunchi si coate.

Deodorant Balea Breezy Touch - fara saruri de aluminiu, cu alcool si mentol, usor racoritor, protejeaza cateva ore (din cele 48 promise) daca n-ai probleme, in general, cu transpiratia, nu lasa niciun fel de urme. Imi displace tipul acesta de ambalaj si faptul ca trebuie sa astept sa se usuce, mai am alta varianta de terminat si adios. 

Gel-crema anticelulita Balea Bodyfit - asa textura oribila, care mi-a afectat si degetele in timpul masajului, n-am intalnit niciodata! E ceva super siliconat, un gel slinos-plasticos, ca un fel de primer pentru picioare, mirosind a alcool si a parfum tipic pentru cosmeticele barbatesti. Cand se usuca, intareste, cumva pielea, si o mentine uscata pentru multa vreme. Probabil asta era si ideea, brrr. Senzatia e placuta, desigur, insa foarte departe de natural.


Pasta de dinti Arm & Hammer Extra White Complete Care - cu 1100 ppm F si bicarbonat de sodiu, nu-i deranjant de mentolata, nu mi-a iritat zona periorala sau gingiile, curata intens, dar nu albeste vizibil, o sa incerc si alte variante A&H.

Pasta de dinti Antica Erboristeria Oxy Bianco - cu 1450 ppm F si peroxid de calciu, are un gust bun, natural, de menta adevarata, actioneaza bland, nu produce multa spuma si chiar albeste usor.

Lotiune micelara travel size Bioderma  Sebium H2O - am cumparat-o, la plesneala, intr-o deplasare si OMG, de ce n-am stiut pana acum a ce miroase? Aduce a mere fermentate, dar in sensul bun, pentru nasul meu, neaparat imi iau o butelca dupa ce termin rezervele curente.

Balsam Pantene Perfect Hydration - mediocru, mai si mirosea extrem de sintetic. Cu fiecare editie, parca e din ce in ce mai naspa calitatea... Daca aduc si in Romania noua linie micelara, o sa mai fac o incercare cu Pantene, daca nu, pas pentru o perioada lunga, dupa obicei.

Balsam Garnier Ultra Doux cu ulei de avocado si unt de shea - un clasic, functioneaza excelent pentru ca, in realitate, e plin de ulei de palmier.


Minus 15!