Pages

Saturday, October 17, 2015

Lotiune tonifianta de corp Shea Moisture Mommy - review

Imi inchipuiam ca primele cosmetice de la Shea Moisture pe care o sa le incerc or sa fie faimoasele produse pentru par, dar, cum acestea nu sunt inca aduse de iHerb, nu ma grabesc deloc sa le comand de pe alte site-uri. Samponul avut de la Nubian Heritage (marca detinuta de aceeasi companie) nu m-a impresionat, iar cele usor de comandat, din liniile SM pentru copii, nu ma prea tenteaza, fiind, probabil, concepute mai mult pentru protectia ochilor celor mici, deci nu prea adaptate suvitelor de pe capul unui adult.

Pusesem ochii pe lotiunea Mommy de la Shea Moisture inca de la aparitia ei, in primavara. Cand am vrut sa o comand n-a mai fost in stoc o perioada foarte lunga de timp, apoi a venit vara si m-am lasat pagubasa, parea prea greoaie pentru temperaturi ridicate.


Abia in august mi-am luat-o, cand aproape uitasem de ea, noroc ca mi-am verificat wishlist-ul de cosmetice inainte sa plasez comanda de suplimente. Era disponibila, venind chiar la fix, inaintea toamnei.

Cum si in septembrie au fost multe zile foarte calde, am amanat inceperea ei pana la scaderea constanta a gradelor exterioare. De desigilat, insa, nu m-am putut abtine si asa am constatat, la plus 30°C, ca textura ei aduce cu cea a unui unt, mai degraba. Am actionat pompita ca nebuna, crezand, initial, c-ar fi defecta (e din aceea buna pentru transportat in bagaje, care se inchide prin rotirea in directie opusa, nu ca ar fi utila chestia in cazul de fata)... Dupa multe incercari si agitari ale flaconului, a inceput sa functioneze. Nu glumesc, e un adevarat efort sa apesi pana la capat, maglavaisul se prezinta ca niste spaghetti ce nu-si pierd consistenta solida, iar cantitatea obtinuta dupa o apasare este cam de marimea unui banut.

Dupa o utilizare, doua, se formeaza un spatiu gol in jurul tubului din interior, cam intr-atat de densa au conceput-o. Evident, nu curge deloc, insa nici grasa nu este, asa cum imi imaginam.

Contine, fain integrate intr-o baza care sa le faca usoare, urmatoarele: unt de cacao, unt de shea, unt de cupuacu, extract din seminte de maces, ulei de cocos, ulei din seminte de maracuja (fructul pasiunii), ulei de fistic, beta glucan din ovaz, vitamina E. Per total, foarte aproape de perfectiune, chiar daca numai primele doua provin din culturi bio.


Aplicarea trebuie facuta cu gesturi domoale, pentru a permite topirea produsului la contactul cu epiderma (principalele unturi din compozitie sunt solide pana la temperaruri apropiate de cea a corpului), ramane o vaga pelicula uleioasa, dar nu deranjanta, care, dupa o ora. doua, dispare complet. Senzatia in timpul folosirii si aspectul ulterior al pielii sunt complet diferite de tot ce am incercat pana acum, mai mult ca sigur, de la oleyl erucate, un emolient pe care nu l-am intalnit (intr-un asemenea procent) in vreun produs pentru corp. Asemanator uleiului de jojoba, prin urmare si sebumului, se dozeaza la maximum 10%, deci grasimile vegetale enumerate mai inainte se regasesc in formula in concentratie destul de mica.

De obicei, eu folosesc lotiunea seara, dupa baie, iar a doua zi pare ca nu m-am dat cu nimic, daca n-as simti rezultatele: o piele cu aspect sanatos, parfumata. 

Ma bucur de fapul ca s-a dovedit a fi lejera, chiar prea lejera pentru asteptarile mele. E perfecta asa, n-as schimba nimic la ea din acest punct de vedere. Nici macar nu simt nevoia sa ma tartinez dupa fiecare dus, imi simt textura pielii clar imbunatatita chiar si dupa indepartarea completa a produsului, intre aplicari. Adica foarte moale si foarte elastica. In privinta capacitatilor tonifiante nu pot sa ma pronunt, n-am terminat flaconul si nici n-am astfel de probleme.


Ignorand compozitia excelenta, l-as mai cumpara chiar si numai pentru parfumul cald, delicios si calmant, excelent pentru perioada de toamna-iarna. Aduce a un desert din fistic imbinat cu note florale, eu simt distinct flori de moringa (au multe produse cei de la SH cu asa ceva, seamana cu teiul) si musetel

Producatorii spun ca aroma e un amestec de uleiuri esentiale, ceea ce eu cred ca e vorba doar partial. Mirosul e intens la inceput si persistent dupa foarte multe ore, n-are cum sa fie doar de la uleiurile volatile. Listarea ingredientelor in format INCI nu este obligatorie inca in SUA, legea americana permitand omiterea de pe eticheta a anumitor substante utilizate, dar care sunt prezente in cantitate extrem de mica, sub limita impusa de autoritati. Nu ma intereseaza detaliul acesta prea mult, l-am mentionat doar pentru mamicile prezente sau viitoare care sunt atente la compozitii si renunta la parfumuri conventionale inainte si dupa marele eveniment. Daca au precizat ca n-are ftalati, deja e bine...

Cred, in continuare, ca ar fi un produs prea lejer si mult prea parfumat pentru clientele-tinta, insa minunat pentru cele care cauta tocmai aceste caracteristici. Cantareste si costa aproape cat o lotiune de corp de la Yves Rocher, din gama Plaisirs Nature, termenul de valabilitate de la deschidere fiind de 12 luni.











Sunday, October 11, 2015

Craciun 2015 Yves Rocher - colectii speciale pentru gurmanzi

Anul acesta, cei de la Yves Rocher s-au gandit sa urmeze linia clasica si ne aduca o colectie de arome atemporale, dar care nu contenesc sa incante simturile diferitelor genuri si generatii in lunile inghetate.


Descrise de creatorii lor ca ultra senzoriale, cele trei colectii suna, intr-adevar, cald, delicios, decadent:

  • Vanilie picanta (Vanille épicée / Spicy Vanilla)
  • Portocala confiata & migdale (Orange confite & amande / Candied Orange & Almond)
  • Portocala confiata & scortisoara (Orange confite & cannelle / Candied Orange & Cinnamon)

Avem de ales intre geluri de dus normale, imbogatite cu apa de albastrele bio,

geluri exfoliante (250 ml), cu pudra obtinuta din samburi de caise si coaja nucilor de cocos,

balsamuri de buze, formulate cu ulei de migdale dulci si unt de shea.
creme de maini, inclusv variante mini, uleiuri de baie ce capata o textura laptoasa la contactul cu apa, sapunuri lichide, lotiuni de corp, geluri de dus cu granule exfoliante (200 ml).


Tot pentru saptamanile de toamna-iarna, Yves Rocher a reeditat, cu etichete ceva mai atragatoare, colectia de acum trei ani, Pomme délice (Apple Delight), cu aroma de mar copt, vanilat. Un detaliu demn de luat in seama, mai ales in eventualitatea achizitionarii lor online: la fel ca in cazul lotiunilor hidratante din colectiile amintite mai inainte, cea din flaconul de 400 ml este sidefata, doar crema de 150 ml fiind normala.



Sunt foarte incantata de vestea lansarii liniei cu scortisoara, la ce frig s-a facut, o vreau ACUM! In tara de origine, Mar delicios a aparut inca din septembrie, colectiile de Craciun se afla deja la vanzare de cateva zile, nu-mi ramane decat sa sper ca nu se vor lasa prea mult asteptate si pe la noi.







Saturday, October 3, 2015

Produse terminate (16)

M-am lasat de scris pe blog din diverse motive, insa punga cu recipiente reciclabile mi-a dat avant temporar. Macar atat! :D


Sampon Nectar of Nature lemongrass - luat la promotie, mi s-a parut mai agresiv decat acum 2 ani, cand a aparut pe piata. Diluat, a mers, insa l-as mai achizitiona doar pe cel rosu, cu smochine si trandafir, cu care ma impac neasteptat de bine. Am aflat de pe un site francez si misterul preturilor minuscule din ultima vreme: Carrefour isi rebranduieste liniile proprii de cosmetice si trebuie sa scape de recipientele cu etichete vechi. Nectar of Nature va ramane numele gamei cu extracte bio (capacele verzi), iar produsele conventionale, ca cel pomenit aici, vor fi grupate din aceasta toamna sub denumirea Nectar of Beauty.

Sampon Nubian Heritage EVOO & Moringa - a tinut o gramada de timp, desi, fiind foarte lichid si fara sulfati, lasa alta impresie. Miroase delicat, a flori de moringa, produce extrem de putina spuma, care se clateste si se dezintegreaza rapid (ador chestia asta!), insa, fara o apa de cladire usor acida sau fara balsam, usuca lungimea parului. In plus, dupa vreo 3-4 utilizari simt nevoia unui sampon de curatare in profunzime, e prea greoi pentru scalp, desi nu-l lasa gras. Nu l-as mai cumpara, nici nu mai este vandut de iHerb, dar de la Shea Moisture, firma-mama, as mai incerca niste sampoane.

Uleiuri esentiale de salvie (Aroma-Zone) si de menta (Steaua Divina) - au fost perfecte in tratamente pentru scalp si in aspirator / spray-uri de improspatare a casei pe timp de vara, impreuna sau separat. La al doilea mi s-a parut destul de slab si ciudatel parfumul pentru menta iute trecuta pe eticheta, data viitoare incerc de la alta firma.

Gel pentru igiena intima Apimond - am renuntat de ani buni la astfel de produse specifice pentru ca nu sesizam nicio diferenta intre ele si majoritatea gelurilor de dus, insa le-am introdus din nou in rutina odata cu utilizarea constanta a sapunurilor solide pentru igiena corporala, diferentele de pH sunt mari si n-am chef de surprize neplacute. Sunt fana Apimond, n-avea cum sa nu-mi placa si acest gel, am mers la sigur: are o formula foarte curata, se clateste repede, miroase a compot de visine. Am incercat sa-l folosesc pe post de face wash o singura data, are ingrediente perfecte pentru acest scop, insa, aproape de nas, se simte prea bine otetul. Nu-i nimic, voi repeta acelasi experiment cu versiunea abia lansata, cu apa de mare si propolis, formulata acum cu acid lactic.  

Pudra de dinti Eco-Dent ExtraBrite Tooth Whitener Dazzling Mint - review. La un moment dat, o sa o mai cumpar, e buna de avut la indemana pentru tratamente punctuale, nu mai lungi de doua saptamani. La urmatoarea comanda iHerb voi lua, cred, una din linia DailyCare.

Pasta de dinti Aquafresh High Definition White Illuminating Mint - prea mentolat pentru papilele mele, curata bine, nu albeste nimic, contine mai mult gel albastru decat masa alba, pentru iluzia optica. 

Pasta de dinti cu sare Weleda - favorita mea, desi nu mi se pare potrivita pentru uz constant. Eu detest majoritatea aromelor de menta din produsele de ingrijire orala, dar aceasta poseda cel mai  fain si natural iz mentolat pe care l-am simtit vreodata, care, in plus, se mentine o vreme si in baie.

Apa de gura Dentalux Sensitive - fara alcool, ok, dar m-am saturat, in sfarsit, si de ea.

Gel spumant purifiant Gerovital Plant - pe vremea cand nu stiam cu ce se mananca ingredientele, mi se parea deosebita, cumparand-o des, Simteam, mai mult ca sigur, lipsa sulfatilor. Dupa o pauza de multi ani, in care nu stiu daca au schimbat ceva la el, ma deranjeaza mirosul si nici atat de delicat nu mi se mai pare. Il prefer pe ultimul venit in familia Farmec, Happiness cu afine.

Gel de dus cu lapte vegetal Le Petit Marseillais - ma asteptam sa aiba o consistenta densa, e, cumva, intre gel si crema, dar continutul crescut de ulei de migdale compenseaza... Spala si se clateste minunät, ca toate LPM-urile, nu usuca pielea. Parfumul e unul pe care l-am intalnit si la Cadum, foarte specific marcilor vechi frantuzesti, de pudra de bebelusi cu sapun de rufe si o urma de mosc, cald-curat, ce induce o senzatie de calm si confort. O sa mai ajunga in baia mea, poate chiar in format mare.

Gel de dus Le Petit Marseillais cu zmeura si bujor - review

Sapun cu floare de portocal Le Petit Marseillais - din uleiuri vegetale, miroase frumos, dar slab, cam usuca pielea, nu produce destul de multa spuma pentru un efect fabulos sub dus, insa are un gramaj perfect (90 g), ergonomic. Cu toate ca nu gasesc sapunurile LPM grozave d.p.d.v. al performantei, au un efect calmant asupra mea, deci o sa le pun in cosul de cumparaturi din cand in cand.

Gel de dus Cien Asia Tradition - l-am tot plimbat prin sertare si cutii, pana i-a venit timpul, la sfarsitul verii, sa-si dea obstescul sfarsit. Pe cat de mult m-au atras parfumurile alorlalte doua produse din gama asiatica, pe atat m-au lasat rece notele masculine ale acestuia. 

Sapun lichid Fresko Gardenia - consistenta (cam prea) fluida, se clateste usor, nu usuca mainile. L-am luat special pentru miros, care s-a dovedit a fi foarte sintetic, dar nu deranjant.


Am mai aruncat si in vacanta cateva recipiente, dar si asa, cu cele 15 in minus e bine!