Pages

Saturday, October 5, 2013

Nesti Dante si Naturaverde

In mod normal, cheful de sapunit pe intervale de timp mai semnificative ma apuca iarna, imi face mare placere sa topesc in apa foarte fierbinte caramidutele. Anul acesta, tentatia a aparut mai devreme, in concordanta totusi cu temperaturile exterioare, aflate in cadere libera: pana la postarea Alinei, nu auzisem de Nesti Dante si nici nu intrasem vreodata intr-o farmacie Catena.

Produse in Florenta inca de la mijlocul secolului trecut,  sapunurile ND poarta amprenta locului si prin celebra hartie florentina in care sunt ambalate.<3 Din punct de vedere al compozitiei, sunt la mijlocul drumului dintre sapunurile industriale si cele artizanale, in nicin caz 100% naturale. Contin parfum si doi agenti stabilizatori si chelatori problematici pentru mediu (tetrasodium EDTA, tetrasodium etidronate).  Uleiul de palmier poarta acelasi stigmat, dar s-ar putea sa vina pe filiera eco, fair trade, n-am stat sa verific. Gratie tocmai acestor substante, spala foarte bine in apa dura, se clatesc usor si nu lasa reziduuri in urma.

Variantele cu citrice ar fi fost prima mea alegere daca n-as fi avut geluri de dus care sa acopere registrul, drept urmare m-am orientat spre aromele unisex din gama Emozioni in Toscana:


Macchia odorosa miroase pur si simplu a vacanta fara griji. Aminteste de conifere imprastiate printre ierburi mediteraneene, toate atinse de briza: rasina de pin, ienupar, cimbru. Dragoste la prima mirosire. :) Foarte revigoranta, oxigenanta, aroma persista cateva ore dupa dus. Nu usuca pielea, bine, la modul la care poate s-o faca un produs obtinut prin saponificare, cu pH ridicat. Oricum, la o persoana sanatoasa, epiderma isi reface echilibrul in cateva ore, necesitatea pH-ul neutru e justificata doar de anumite boli sau sensibilitati, altfel e doar o tactica eficace de marketing. Sapunul in sine se comporta excelent la contactul cu apa: isi pastreaza forma, se dizolva treptat, uniform, nu formeaza fisuri intre utilizari. Un inconvenient ar fi marimea, dar se poate taia in doua.



Borghi e monasteri arata si functioneaza identic cu precedentul, doar parfumul e mai subtil, un amestec proaspat si multistratificat de lemn, rasini si condimente. Cred ca mi-ar placea mai mult vara, in lunile cu minusuri termice din anii trecuti am testat de pe iherb arome de tamaie ceva mai evidente si mai calde: Zum, Nubian Heritage.



Naturaverde este un alt produs italian pe care il cumpar ocazional dintr-un magazin local, am avut in ultimii ani aproape toate sapunelele de la ei, cel cu scortisoara si portocale fiind preferatul meu. Miroase a Craciun, produce multa spuma, se termina repede, nu imi provoaca nicio iritatie (sunt alergica la uleiul esential de scortisoara).

250 g/ 100 g

De vreo doua saptamani, dupa cautari intense pe net si citirea a aproape 100 de pagini dintr-un forum strain, am dezvoltat o obsesie legata de sapunurile Nesti Dante, astept sa-mi treaca. Deocamdata ajuta sa le vad marimea si faptul ca n-am Catena in drum. :D

9 comments:

  1. Ma tentezi la sapunuri :)..Dar deocamdata am destule, luate de pe la targuri de hand made..Imi plac mult si m-am obisnuit sa le folosesc la fiecare dus :D
    Oricum le pun pe lista, sper sa nu ajung in Catena prea curand :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sa vezi cate game au, imposibil sa pleci cu mana goala! :))

      Delete
  2. eu sunt asa de comoda, incat prefer oricand gelul de dus in locul sapunului :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mie imi place schimbarea, plus ca multe arome care imi plac mult nu le gasesc intotdeauna sub forma de gel.

      Delete
  3. :)

    e prea atragator cosuletul ala din Catena plin cu sapunuri. Si mai au si cele cu glicerina, in culori puternice, trebuie sa le incerc si pe alea :).

    ReplyDelete
  4. Am cumparat si eu unul Detox de la NAnte si mi.a uscat foarte rau tenul si pielea corpului in general .Deci este bun exfoliant dar nu as recomanda folosirea de catre persoanele cu pielea uscata.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Asta asa-i, sapunurile clasice (nu syndet-urile de tip Dove, Nivea sau de la marci dermatocosmetice) sunt apreciate, in general, de persoanele cu piele mixta sau grasa.

      Nici eu nu le utilizez pe ten vreodata...

      Delete