Am mai strans ceva deseuri reciclabile, o realizare ce-mi ofera satisfactii deosebite. :))
Antiperspirant Lady Speed Stick Clinical Protection - prea puternic pentru mine, lasa reziduuri pe care trebuie sa insist la dus si usuca zona, simt ca-mi blocheaza porii. Un plus - parfumul discret. Eu ma inteleg perfect de cativa ani cu piatra de alaun, insa mai incerc din cand in cand si deodorante conventionale, pentru variatie.
Sapun Dove Go Fresh - Fresh Touch - un syndet, nu-i chiar sapun normal, ok, pastreaza pielea hidratata, insa nu-i suport mirosul, prea intens si artificial. Too bad, mi-a mai ramas unul de consumat.
Ulei esential de grapefruit Aroma-Zone - folosit in ulei anticelulitic homemade, impreuna cu uleiul de jojoba si in rezervorul cu apa al aspiratorului, pentru improspatarea aerului.
Weleda Salt Toothpaste - preferata mea, cu sare si bicarbonat de sodiu. De vreo 5 ani, de cand am descoperit-o, o cumpar in mod constant. Nu o folosesc la fiecare spalare si nici nu am renuntat complet la fluor, insa in perioadele cu dieta low-carb mi se pare perfectiunea ambalata. Sper sa nu o scoata din productie multi ani de-aici incolo!
mini:
Gel de dus Body Farm Butter Caramel - nu m-am asteptat sa fie transparent, diferit de majoritatea produselor similare de la alte marci. Direct din flacon miroase ametitor, iti vine sa-l mananci, din pacate, in contact cu apa, emana o aroma diluata, de ceai cu putin zahar ars. E un gel cu sulfati ceva mai curat, cu cateva ingrediente naturale, care nu produce multa spuma.
Gel de dus Body Farm Olive Oil - la fel, transparent, spre natural. Acesta mi-a placut mai mult decat primul, este mai hidratant si, fara sa contina mentol sau uleiuri de menta, racoreste pielea usor. L-as fi cumparat in varianta normala numai pentru senzatia placuta pe care o lasa daca n-ar fi fost parfumul destul de comun si sintetic, in niciun caz de masline verzi.
Ulei de avocado Now Foods (iHerb) - fiind rafinat, are un miros tolerabil. Dintre toate uleiurile pe care le-am incercat, cu acesta se impaca cel mai bine firul meu. Am aceleasi rezultate bune aplicat atat pe par umed, cat si pe par uscat.
Gel de dus Yves Rocher Amande de Californie - parca nu se mai termina, asa mult m-a tinut. Necesita o cantitate mica de produs ca sa produca o multime de spuma si sa spele foarte bine. Mi-a placut mult, mai ales datorita aromei de migdale amare, lipsita total de note grase sau dulci. Sigur o sa-l mai achizitionez.
Sampon Garnier Fructis Citrus Mint Fresh - ok pentru utilizare sporadica, mai multe aici.
Balsam de la vopsea de par L'Oreal Preference - l-am capatat de la mama, ea are parul scurt si nu foloseste asa ceva decat imediat dupa colorare. Slab de tot, inutil. In vremurile in care ma vopseam, mi se pareau superbe aceste tratamente si imi doream sa le gasesc in recipiente de dimensiuni normale. Ori a scazut calitatea, ori parul meu nu mai are nevoie de cantitati industriale de siliconi pe centimetru patrat.
Gel de dus Palmolive Orient Rituel Joyous - neh, pareri aici.
Gel de dus Yves Rocher Mauves Cristallisees - cu exceptia aspectului, nimic pozitiv de semnalat: un miros pudrat puternic, sintetic, formulat cu cu SLS (spre deosebire de majoritatea suratelor YR)... Si la cealalta varianta din editia limitata de Craciun, cu lamaie si vanilie, m-a dezamagit parfumul usor medicamentos.
Gel de dus Bourjois Minerale Eclat - bun, l-am pozat inainte sa-l termin, o sa-i dedic cateva randuri mai tarziu.
Cien Coconut Body Butter (Lidl) - tocmai l-am vazut din nou in oferta limitata pe site, insa tura asta il ignor. Anul trecut m-am grabit sa-l iau dupa ce am gasit pe site-uri straine cuvinte de lauda si lista de ingrediente incredibil de buna: un unt de corp fara uleiuri minerale, parabeni, siliconi si alte chimicale nedorite, cu ulei de cocos real, ulei de masline, ce mai... Am trecut cu vederea al doilea ingredient si rau am facut. Uleiul dominant este de soia, o grasime vegetala ieftina care nu se absoarbe la fel ca celelalte doua mentionate anterior si aflate in cantitate inferioara in amestec. Am incercat diferite dozari, pe piele umeda, uscata, nimic: simteam tot tipul o pelicula deranjanta care devenea imediat si mai evidenta la contactul cu apa. Mi-a luat un an (cred) sa-l termin pe post de crema pentru talpi. Parfumul este dulceag, de cocos sintetic, destul de placut si delicat. Nu mi-am pierdut insa entuziasmul, multe din cosmeticele marcii proprii Lidl au formule foarte bune, deci o sa continui explorarea. :)
Gel de dus Bourjois Cajolez-moi! - review aici.
Antiperspirant spray Cien Sensitive Protection (Lidl) - eficient (in cazul meu, care nu prea transpir) miroase pudrat, a crini. La pulverizare e puternic, inecacios, tot ceea ce n-ar avea legatura cu un produs destinat pielii sensibile, dar spre sfarsitul flaconului a ajuns sa-mi placa parfumul care se simte si dupa multe ore, ma gandeam chiar sa-l cumpar iar. N-as ezita daca ar aparea sub forma de stick, cu bila nu ma incanta, sa inhalez in fiecare zi spray cu aluminiu nici atat.
Lotiune micelara Blanchette (Kaufland) - al doilea flacon pe care il termin si, cu siguranta, nu ultimul. Eficient pentru o curatare simpla sau pentru indepartarea unui machiaj minimal atunci cand mi-e foarte lene. Prefer alte tipuri de demachiere, toate apele micelare incercate pana acum (si folosite exclusiv) mi-au uscat tenul.
Eu cum de nu gasesc untul de corp Cien? Chiar sunt curioasa sa il incerc. Nu e tot timpul in Lidl, nu?
ReplyDeleteNu, iar lotiunile asortate gelurilor de 500 ml (Sweet Peach, Indian Fruit si Coco Bahamas) nici macar n-au aparut pe la noi...
Delete