Pages

Thursday, May 8, 2014

Gel de dus cu iris si bergamota Elmiplant Care Moments


Dupa cum scriam intr-o postare recenta, sunt intr-o faza in care mi se lipesc mainile doar de sapunuri solide si mai introduc in programul de igienizare corporala cand si cand cate un gel pentru variatie si ca sa sa mai lichidez stocurile. Pe noutatile din gama Senses Touch tot de la Elmiplant, in flacoane transparente, am avut taria :D sa le asez inapoi pe raft, insa pana aici mi-a fost! Pe ultimul aparut l-am trecut cu vederea in supermarket; ajunsa la alt raion, ceva mi s-a parut in neregula in imaginea de ansamblu intiparita mai devreme in minte : "Mov pe ambalaj alb, mat?? Iluzie optica..." Am zis, totusi, sa mai arunc o privire inainte de oprirea la casa; eu sper de aproape un an sa gasesc lotiunea sau gelul cu macadamia si cacao, deci verificarea minutioasa nu trebuia amanata. Chiar nu ma asteptam la un gel nou Care Moments imediat dupa gama proapat lansata... Initial, nu m-am ambalat cum as face-o de obicei, dar, zarind un fruct citric pe eticheta, am facut greseala sa-l miros. Pe loc a fost al meu!



Descrierea  producatorului:

Combinatia unica de ingrediente naturale, textura cremoasa si pH-ul echilibrat iti rasfata simturile, lasandu-ti pielea fina si neteda. Untul de shea 100% organic ajuta la mentinerea nivelului optim de hidratare, oferind pielii tale ingrijire naturala si delicata. Imbunatatita cu extract de iris, formula protejeaza stratul lipidic al pielii, ajutand la imbunatatirea senzatiei de hidratare. Extractul de bergamota ajuta pielea sa isi recapete senzatia de catifelare, prevenind deshidratarea.

Plusuri:
  • evident, parfumul: floral-intunecat, fara note pudrate sau de mosc, cu sclipiri proaspete si luminoase, deloc acide. Sunt constienta ca e un lucru ce tine enorm de preferintele personale, insa mie imi face piticii de pe creier sa danseze. Cu foc. Nu pot sa spun ca ar fi 100% stanjenel, poate si din cauza ca aroma e, in mare, de sinteza, daca e sa ne luam dupa pozitia sa in lista de ingrediente. Intensitatea ei, relativ delicata in timpul dusului,  dezvaluie o persistenta neasteptata dupa uscare. Posibil sa fiu influentata de faza florala prin care trec, dar, dupa nasul meu, e cel mai reusita mireasma de la Elmiplant, daca nu una dintre cele mai placute intalnite vreodata la un astfel de produs.
  • este mai bland cu pielea decat vechea formula si nici nu produce atat de multa spuma.
  • hidrateaza binisor, fara senzatie de gras/pelicula, cu toti umectantii si substantele filmogene turnate din belsug in compozitie. Sigur, un rol joaca si untul de shea, plus extractele de bergamota si din radacina de iris, dupa cum sustine producatorul.:) 
  • nu contine coloranti, parabeni...



Minusuri:
  • ... dar nu-i lipsesc alte substante no-no, inclusiv methyl***one, ambele variante chiar. Nu ma deranjeaza prezenta lor in produsele care se clatesc, insa se putea mai bine si, poate ma insel, nici lotiunile lor de corp nu duc lipsa de asa ceva.
  • consistenta prea fluida. Nici inainte nu impresiona prin cat de cremoasa era, nu cantitatea de unt de shea o facea astfel, dar se doza mult mai bine. Am pe terminate in baie un Elmiplant cu miere si lapte de bumbac, diferenta e notabila. In mod normal, chiar prefer gelurile foarte fluide, insa chestiile care se lauda cu unturi, uleiuri si alte minuni nutritive as prefera sa aiba o anumita onctuozitate care sa rimeze cu ideea indusa de claim.
  • nu se mai clateste la fel de usor ca vechea formula Care Moments, trebuie insistat nitel. 

Pentru un gel mass-market este foarte ok, hidratarea si aroma s-au imbunatatit simtitor odata cu noua formula, raportul cantitate/pret ramanand acelasi. N-ar fi stricat sa imbogateasca gama cu o lotiune de corp asortata si, de ce nu, cu un deodorant la fel, poate pe viitor...

Cum au anuntat ca isi muta luna aceasta linia de productie in Grecia, in Romania ramanand doar laboratorul si distributia, sunt curioasa sa vad cand/daca vor renunta la numele consacrat in favoarea Bioten, asa cum e promovat pe plan international. Trist, dar aceasta este ultima oara cand mai aplic eticheta "cosmetice romanesti" pe articolele continand vreun produs Elmiplant, concepute la noi nu are acelasi impact asupra economiei locale ca Fabricat in RO. Sigur ca o sa mai cumpar de la ei, in special CC Cream-ul, serul anticelulitic si gelurile de dus, insa fara acelasi placere. :(

10 comments:

  1. Cat de frumos l-ai descris...Si m-a amuzat putin cand ai spus prin ce ai trecut atunci cand l-ai cumparat :))
    Momentan ma abtin de la orice gel de dus :| Am facut un nou inventar si e cam grav, o sa postez zilele viitoare poze :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. Eh, numai eu stiu ce-i in inima mea cand trec prin zona "minata"! Nu mai am chiar atat de multe geluri, de aceea mi-am permis. Astept pozele tale, poate imi dai idei... :))

      Delete
  2. Replies
    1. Daaaa, trebuie sa seduca din nou piata locala dupa ce si-au luat talpasita cu pungutza... :))

      Delete
  3. Eu n-am putut sa ma abtin de la noile Senses Touch de la ei si am plecat acasa cu cel cu floare de frangipani si ulei de argan, iar apoi am decis ca trebuie sa il iau si pe cel cu ylang ylang. Amanodua miros fantastic si sunt chiar bunicele ca rezultate. Pe acesta inca nu l-am vazut pe la noi, trebuie sa investighez un pic si sa adulmec daca e musai sa mai imbogatesc rafturile si asa cam pline!:))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mai mult ca sigur n-o sa ratez Senses Touch, numai ca nu stiu cand. Cand mi-am planificat si eu sapunuri Nesti Dante pentru zilele caniculare, contrar altor ani, toti si-au gasit sa lanseze felurite minuni, care de care mai tentante. :))

      Delete
    2. Nu asa se intampla mereu? Cand iti spui ca "gata ma potolesc, nu mai cumpar atatea", atunci apar toate minunile si aromele pamantului si TREBUIE sa le incerci pe toate!:))

      Delete
  4. L-am testat in magazin si mi-a placut foarte mult, asa ca am in plan sa il cumpar in viitor. Sunt fana citrice, asa ca gelurile de dus care au note de citrice au fost tot timpul preferatele mele.

    ReplyDelete