Pages

Monday, January 26, 2015

Nesti Dante - Luxury Gold Soap

Primul review pe anul acesta are ca subiect un produs al unei firme care n-a auzit decat de bine din partea mea. Pana acum... Da, obsesia Nesti Dante nu da semne sa ma lase, asadar, azi ii vine radul la tabla unui sapun mai altfel.

Gold Soap, o editie special creata pentru a marca cei 60 de ani de existenta a marcii Nesti Dante, nu avea cum sa-mi scape, desi nu era neaparat in topul listei de tentatii spumante. Cum nu am prins in farmacie vreo oferta foarte diversificata la nicio vizita, achizitia am facut-o sub impulsul momentului, deh, mai bine oricare ND decat nimic.


Ma asteptam la o versiune mai reusita, daca se poate asa ceva, in comparatie cu cele oferite in multiplele colectii permanente... Chiar daca ambalajul de hartie emana un parfum destul de puternic, la contactul cu apa nu se simte mare lucru, iat pielea mentine doar o urma vaga dupa spalare. Fiind o editie aniversara, aroma nu putea fi alta decat cea de iris florentin, care, cu toata discretia ei, poseda niste note amarui lejer pudrate, elegante. Feminin la prima impresie, intr-un final se califica drept un parfum curat, unisex cu o urma floral-dulceaga, cat sa nu fie aproape aspru.

Ingredientele de baza sunt aceleasi intalnite la toata marca (click pe eticheta laterala Nesti Dante pentru mai multe detalii), singura adaugire fiind praful ce-i da sidef, alcatuit din mica si foita de aur de 24K. Metalul pretios, mentionat inca din vechime in Pharmacopoeia pentru proprietatile detoxifiante, si-a demonstrat intre timp, cu sprijinul stiintei moderne, capacitatea antioxidanta, inclus fiind azi intr-un numar nelimitat de cosmetice cu rol de purifiere a pielii sau de combatere a radicalilor liberi. Pe langa sarbatorirea fondatorului marcii, aurul a fost incorporat si ca un omagiu adus bogatiei culturale a Florentei, printre altele si primul oras ce a recunoscut meseria de sapunar (sub conducerea familiei Medici).

Dupa dus, nu raman deloc reziduuri stralucitoare vizibile nici pe tegument, nici pe obiectele sanitare, un mare plus, deci. Singurul aspect care m-a deranjat mai tare decat aroma plapanda este lipsa spumei cremoase si abundente, caracteristica sapunurilor Nesti Dante. Deoarece l-am inceput in vara, dar a stat in astepare pana la inceputul lui ianuarie, nu mai am ambalajul sa-i verific data fabricatiei. Sunt aproape sigura ca al meu depasise termenul optim de folosire (duritatea, peste media marcii) sau fusese tinut in conditii improprii. Recenziile citite inainte de a-l lua, cu exceptia parfumului delicat, infirma experienta mea. Spala si se clateste, totusi, exclelent si trage mult la cantar pentru un astfel de produs, adica 250g

Chiar daca nu-mi produce aceeasi placere ca alte versiuni, nu e deloc rau si o sa-l utilizez sporadic, mai ales ca am ajuns acum sa-l asociez, recent, cu imaginile Florentei renascentiste din Da Vinci's Demons. Nu regret achizitia, dar, daca ar fi fost acesta primul meu sapun testat de la ND, m-as fi oprit, mai mult ca sigur, aici si nici n-as fi stiut ce pierd. 

7 comments:

  1. pare interesant, cu foita lui de aur si cantitatea imensa.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Macar asta e mai compact si rotunjit, nu ma face sa-l sectionez in doua la prima vedere.

      Delete
  2. Am citit prima data la tine despre sapunurile astea, luate, pe atunci, de la iHerb. Acum nu mai sunt in oferta magazinului, insa le-am descoperit cu totul intamplator la o farmacie Catena. Eu nu prea intru in farmaciile astea ultra promovate, dar faptul ca am vazut sapunurile, m-au facut sa mai intru la ei. Mi-am luat doua (sunt la birou si nu-mi amintesc de care sunt) si am dat cca. 15 lei pe fiecare. Inca nu le-am inceput, insa mirosul e promitator :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. De pe iherb am luat niste sapunuri la fel de mari, insa singura sursa de ND a fost intotdeauna farmaciiiia inimiiiii, eu am aflat de ele de la Alina. Sunt tare curioasa sa aflu ce-ai ales.

      Delete
    2. De ce tineam minte ca le-ai luat de pe iHerb? Ma uit acasa ce fel sunt si-ti spun :)

      Delete
  3. Si eu le-am mirosit saptamana trecuta la farmacie, intre timp am primit si card Catena si cum mai am drum pe acolo o sa-mi cumpar unul.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cel mai bine e sa il alegi dupa ce citesti pe net mai multe review-uri pentru acelasi produs, hartiile cretate absorb si parfumurile vecine de mama-mama!

      Delete