Pages

Thursday, September 25, 2014

Comanda iHerb - septembrie 2014

M-am abtinut o perioada de la shopping pe site-ul in discutie, pentru ca vreau sa consum pana la capat, de cate ori se poate, tot ce imi cumpar. As mai fi amanat-o, dar, din cauza unui produs efemer, in septembrie s-a creat conjunctura favorabila pentru cea mai recenta comanda iHerb:


Atkins, Advantage, Dark Chocolate Decadence Bar - mai mult de jumatate de baton, si acesta dat pe gat cu participarea unei cafele negre, n-am reusit sa consum. Gustul e bun, de ciocolata neagra, dar nu exceptional, mult mai dulce decat m-am asteptat, fara un aftertaste sintetic. Nu mi-a lasat vreo impresie deosebita, nici prea buna, nici proasta. Doar OK pentru astamparat foamea pe fuga. As mai incerca si alte combinatii de la Atkins strict pentru acest motiv, insa fara prea mare entuziasm.


Eco-Dent, TerrAdent med5, Adult 31, Medium - capete pentru periuta corespunzatoare, au un format care mie imi convine.

California Gold Nutrition, CoQ10, Naturally Fermented, 100 mg - mama mea ia asa ceva constant, deci nu puteam sa ignor coenzima Q10 la 1$.

ZOI Reserch, 5-HTP, 100 mg - scade pofta de mancare si creste apetitul pentru viata, my drug of choice. :D

Madre Labs, Omega-3 Premium Fish Oil, 180 mg EPA/ 120 mg DHA

Nubian Heritage, Repair & Extend Shampoo, EVOO & Moringa - sampon fara sulfati, cu o formula WOW, motivul pentru care am dat aceasta comanda. L-am vanat asiduu de cand l-au adaugat pe site si abia dupa cateva incercari am reusit sa-l prind, practic, disparea aproape instant dupa ce primeam alerta de disponibilitate pe mail. Miroase fin, floral, are o consistenta foarte lichida, sper doar ca scalpul meu sa il accepte (contine multe uleiuri), mi-ar parea rau sa-l reciclez, are 355 ml. Imi pun mari sperante in el, Nubian Heritage apartine de aceeasi firma ce detine si marca Shea Moisture, ale carei produse de ingrijire a parului pe segmentul bio/natural sunt foarte cunoscute si laudate.

Desert Essence, Organics, Shampoo, Fragrance Free - sampon tot fara sulfati, dar cu surfactanti mai puternici, care pot inlatura siliconii si compusii cuaternari din balsamurile si mastile obisnuite. L-am cumparat pentru vremea foarte rece, cand o sa-l utilizez in combinatie cu tratamentele pomenite inainte. Este fara parfum doar din motive ...olfactive, am balsamuri desperecheate, aromate divers si ma deranjeaza sa aplic succesiv produse care se bat cap in cap din acest punct de vedere. Nu gasesc formulele delicate, bio, potrivite cu uscatorul (nu ofera nici cea mai mica protectie firului impotriva agresiunii termice).

Nivea, Lip Butter, Caramel Cream Kiss - n-am folosit de multa vreme produse pentru ingrijirea buzelor cu petrolatum, era timpul! :D Nici orice altceva marca Nivea. Dar cand am vrut, ia untu' de unde nu-i! A trecut atat de mult timp de la lansarea lor pe piata romaneasca si pana in ziua de azi n-am zarit nici urma de lip butter la mine in oras. Buuuun, acum m-am razbunat. Gratie iHerb avem acces la toata gama disponibila in SUA, inclusiv la varianta din poza, absenta din oferta nivea.ro. Ma asteptam ca untul sa fie Made in U.S., unde, de obicei, se mai modifica usor compozitia, dar nu, cutiuta provine de la o fabrica din Belgia. Mirosul nu e unul de caramel pur, aduce mai degraba a desert din vanilie si frisca cu putin zahar ars, plus un substrat fructat dupa aplicare, mult prea dulce pentru gusturile mele. Desi nu-i intens si nici nu persista, vara nu l-as tolera. Cum temperaturile tocmai au plonjat spre 0, merge foarte bine.


Radiera iHerb - freebie.

Chimes, Ginger Chews, Original - iubesc aproape orice are aceasta radacina in compozitie, deci nici acestea nu puteau face nota discordanta. Sunt produse in Indonezia de 79 de ani, din ghimbir de Java zdrobit intre pietre, zahar de trestie si amidon din tapioca, fara dioxid de sulf si alte prostii ce se intalnesc des in ghimbirul cristalizat. Textura e interesanta, intre caramele si guma de mestecat. La inceput e dulce, apoi te loveste iuteala specifica, desi nu foarte intensa. N-am sa arunc cutiuta retro, metalica, imi place modalitatea de deschidere, probabil o sa pastrez in ea agrafe de par sau guma, vad eu... :)


Chimes, Ginger Chews, Mango - aceleasi ingrediente ca in varianta originala, plus aroma naturala fructata, nu foarte evidenta. O prefer pe cea anterioara, ceva mai picanta si care, din pacate, nu se gaseste deocamdata la punga pe iherb.




Coletul a sosit prin Suedia, dupa 14 zile, impachetat foarte bine: de data aceasta au umplut spatiile goale cu o gramada de hartie, nu putea sa miste nimic. Se pare ca pungile eco pline cu aer n-au prea avut succes la clienti...

2 comments: