Pages

Sunday, March 1, 2015

Noutati: Yves Rocher, Elmiplant, Avene, Senza, L'Oreal...

Stiut fiind ca in luna lui Marte ne asalteaza cutiutele cu minuni ale producatorilor de cosmetice, urmeaza, evident, o lista lunga de tentatii, dintre care unele si-au facut deja aparitia in comertul autohton.

Yves Rocher vine in intampinarea temperaturilor in continua crestere cu un nou membru al colectiei Jardins du monde, gelul de dus racoritor, cu parfum acrisor de carambola (fruct-stea) din Malaezia:


Inspirati de curentul american low-poo, cei de la Yves Rocher au conceput Low ShamPoo, o crema delicata cu extract de paducel pentru spalarea parului. Produsul nu genereaza spuma, este formulat  cu ingrediente de origine naturala in proportie de 99%, fara sulfati, coloranti, siliconi si parabeni, are 200 ml si va fi pus in vanzare din 2 martie (in FR), contra unei sumei de 6,6 €.


Liniei Clé Végétale Minceur i s-a adaugat un tratament anticelulitic concentrat pentru zone rebele (15 ml, 33 €) cu extrat de mangustan, ce promite piele cu aspect vizibil imbunatatit in doar 7 zile. Ingredientul activ este prezent in cantitate de 10 ori mai mare decat in serul cu acelasi nume.


In materie de machiaj, Yves Rocher alege sa sublinieze in primavara lui 2015 intensitatea privirii. Si asta cu ajutorul unei pensule pentru conturarea ochilor (7 €), a unui primer de pleoape cu ulei de camelii (12,9 €)...



... si a kajalului fondant (2,5 g/ 15,9€), ultra pigmentat, declinat in 6 nuante: Kajal intens, Negru carbune, Albastru indigo, Verde cobalt, Roz indian, Pamant de Siena, Foita de aur.


Martisorul de la Bourjois este Edition Speciale Aqua Laque (13,9 €) , un ruj hibrid in 8 nuante, ce combina rezistenta unui lip stain cu stralucirea unui gloss:


Dupa ce a adus in Romania, cu intarziere, lotiunile si gelurile de dus vechi in format XXL (400, respectiv, 750ml), Elmiplant /Bioten dezvaluie Skinnergy, o noua linie hidratanta, alcatuita din 3 creme de zi cu FPS 15 si 3 lotiuni de corp. Produsele au la baza, in functie de tipul pielii caruia ii sunt destinate, extracte de goji, litchi, guava si, ca de obicei, sunt fara parabeni, parafine sau coloranti.


L'Oreal isi mareste numarul solutiilor de curatare cu lotiunea micelara reechilibranta pentru tenuri normale si  mixte, hipoalergenica, fara parfum (200 ml /4,5 €). 


Colectiei Color Riche L'Oreal Paris i se adauga, din martie, 20 de rujuri noi, in nuante nude sau vibrante, cu texturi satinate si mate. Cel din poza e 632 Greige amoureux.


Pentru pielea uscata si foarte uscata, aceeasi companie a combinat uleiul de argan cu uleiul esential de neroli intr-un lapte de corp ultra nutritiv Extraordinar:


Glam Bronze GG Cream (15,8 €) deschide seria cosmeticelor concepute in laboratoarele L'Oreal pentru zilele mai mult decat insorite. Crema Gigi, cu FPS 25, ofera hidratare de pana la 24 h, un parfum emblematic, uniformizare a tenului, luminozitate, transparenta, fara autobronzant. Nu obstructioneaza porii.


Sublime Sun Compact Bronzage Idéal se numeste pudra pentru protectie solara (9 g/ 13,9 €) cu filtre Mexoryl XL ( FPS 30 ) si pigmenti minerali. Nuanta universala, rezistenta la apa, asigura un finish natural, mat, uniform pentru 12 h.


L'Oreal BB Summer Sublime Bronze este o lotiune de corp  5 in 1 fara autobronzant, imbogatita cu pigmenti corectori si vitamina E (150 ml, 12,9 €):


Lapte ori crema-spray pentru protectie solara? Cu Sublime Bronze este extrem de usor sa alegi intre textura clasica si cea ultra usoara, uscata, ce se confunda cu pielea, cu FPS 30, 50 sau 50+.


Cine doreste un fake bake, poate opta pentru autobronzantele L'Oreal Sublime Bronze (12,9 €) cu efect natural. Spray-ul pentru ten miroase a citrice, la fel si cel pentru corp, care mai poate difuza lichidul in unghi larg, iar serul pentru fata si corp, nelipicios, nu lasa urme grase si confera pielii un parfum senzual. 


La Roche Posay vine cu Anthelios XL (200 ml, 18 €), un spray pentru protectie solara cu aplicare usoara. Fara parfum, fara parabeni, pentru fata si corp, cu FPS 50+ :


O piele ferma si hidratata este obiectivul fixat de Nivea prin lotiunea de corp sub dus Q10 Firming si untul de buze Cocoa Buter Kiss. Lansarea lotiunii in RO s-a petrecut zilele trecute, ar fi frumos sa nu intarzie prea mult nici al doilea produs (spre deosebire de celelalte versiuni, care au formula de baza identica, acesta inglobeaza si unt de cacao).


In curand, in farmacii isi vor face aparitia balsamurile de buze bio Apicosma de la Melvita, cu ulei de argan, unt de shea,  ceara de albe, mirosind a miere si flori de portocal...


... si Avene Triacneal Expert, o emulsie cu DiolénylX-pressin si Retinaldehyde, ce combate  simultan imbatranirea cutanata si acneea:


De V Day, Lidl a oferit arome florale sapunurilor lichide Cien, care s-ar putea sa ajunga si la noi pentru sarbatorile primaverii. Din editia speciala Romance in Paris fac parte Rose Forever, Purple Love si All About Love.


Gelurile de baie Cien (750 ml/ ~ 1 €) cu argan si migdale sunt cele mai recente aparitii marca proprie Lidl...


... la fel ca sampoanele XXL (900 ml/ ~2 €), in variantele Clasic (cu germeni de grau) si Cheratina:



Senza, o marca romaneasca recunoscuta pentru servetelele sale umede, fabrica acum si geluri de dus, spumante de baie, lotiuni de corp, sampoane si alte minuni (4 - 10 lei):


Schwarzkopf vrea sa intampinam primavara cu un par ingrijit de Gliss Serum Deep Repair (o linie cu proteine capabile sa penetreze pana la 10 straturi din fibra capilara si sa o restructureze in doar o 7 zile)...


... si de tratamentele de 1 minut de la Schauma (cu cheratina, ulei de argan & vanilie, unt de shea & extract de cocos):


Syoss a conceput Vibrant Colors (~ 21 lei/ buc), o vopsea speciala pentru parul inchis la culoare, capabila sa deschida nuanta cu 2 tonuri si sa depuna pigmenti intensi dintr-un singur pas: 4-22 Rosu Stacojiu, 4-88 Saten Auriu, 5-77 Aramiu Luminos



I Love... Peachy Passionfruit m-ar tenta si pe mine, care nu ma dau in vant dupa aromele cosmetice fructate:



Dupa linia similara lansata de Yves Rocher luna trecuta, iata ca si The Body Shop mizeaza pe antioxidantii din ceaiul verde. Fuji Green Tea este formulata cu ingrediente provenite din comertul echitabil si ofera, printre produsele de baza, ceai si infuzor de baie, sapun exfoliant cu frunze de ceai si o apa de colonie (ceai verde, bergamota,lamaie, mandarina / camelie, iasomie, violeta):


Barbatii romani sunt din ce in ce mai preocupati de grooming, se pare, de a hotarat The Bluebeards Revenge sa intre tocmai saptamanile trecute pe piata locala. Este vorba de o companie britanica ce comercializeaza produse premium de ingrijire masculina, in special cosmetice (dar si instrumente) de barbierit.



Mi-ar fi placut sa vad mai multe cosmetice de la firmele romanesti, dar timp este si sunt sigura ca martie o sa aduca multe surprize frumoase. :)

7 comments:

  1. ce-mi mai place sa te citesc :) de fiecare data aflu chestii noi si-mi fac wishlist. Gama de la Sensa am vazut-o de la sfarsitul anul trecut in Auchan, si chiar azi miroseam uleiurile de corp, cel cu macadamia sau argan sungt tentante. Am vazut si lapte demachiant in urma cu ceva timp, dar era cam neplacut la ingrediente.

    ReplyDelete
    Replies
    1. ;) Eu astept cu nerabdare co-wash-ul YR si mai sunt curioasa de cum miros lotiunile de corp Elmiplant, de la Senza probabil o sa incerc dizolvantul pentru lac de unghii.

      Delete
    2. in Kaufland se gaseste deja dizolvantul, e vreo 6-8 lei.

      Delete
  2. Si eu am remarcat produsele Senza la Inmedio de la Palas, insa n-am stiut ca-s romanesti. Am sa le am in vedere la proxima vizita in magazin :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Dupa nume si aspect chiar nu par... insa marca exista din 1997, detinuta de o firma din Galati ce exporta cosmetice in 46 de tari. :) Site-ul e asilcosmetics.ro

      Delete
  3. Wow, despre câte produse noi am aflat citind articolul tău!
    Serul anticelulitic de la YR pare tare interesant, dar 15 ml...foarte mic, cred că l-aș consuma în 2-3 zile.
    Aștept gelul de duș, sunt curioasă de aroma sa. Și gama de la I love... arată bine, am să caut să miros produsele.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da.... insa daca s-ar grabi sa le aduca si la noi ar fi bucuria intreaga. :)

      Delete